S-a întâmplat în minutul 70 al meciului Hertha Berlin – FC Köln când scorul era 0-0. „Fără pantaloni și fără puncte – Hertha se îndreaptă spre liga secundă”, scrie Bild.
Un tânăr, aflat în sectorul M al tribunelor de pe Olympiastadion, a dat năvală pe terenul de joc când mai erau de disputat 20 de minute din meciul care avea să aducă o nouă înfrângere în contul echipei lui Max Nicu. Și nu a făcut-o oricum, ultrasul neamț era … gol pușcă! Oamenii de ordine s-au pus pe treabă și au reușit să-l imobilizeze pe tânărul îndrăzneț, trântindu-l la pământ. În urma acestui incident, exhibiționistul s-a ales cu dosar penal pentru tulburarea ordinii publice.
Meciul a continuat și FC Köln a marcat golul victoriei zece minute mai târziu. Rezultatul final de 0-1 nu a mai stârnit rumoare (cu 4 puncte în 12 etape, Hertha pare deja condamnată, dacă nu se întâmplă vreo minune, la retrogradarea în 2. Bundesliga) printre spectatori, singurul lucru demn de comentat în urma partidei fiind scena din minutul 70 în care un tânăr gol pușcă aleargă pe iarba de pe Olympiastadion. Un alt fapt curios și demn de menționat este că în minutul 41, Raffael a dat-o în bară pentru Hertha de două ori: stâlpul drept și stâlpul stâng, în numai șase secunde.
Sursă foto: ddp
VEZI AICI EXHIBIȚIONISTUL DE LA HERTHA – KÖLN (SCENA ÎNCEPE LA 1:14)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER